Apel umanitar

•noiembrie 30, 2010 • Lasă un comentariu

Istoria umanitatii, un monument al absurdului si ridicolului, o colectie de sfidari ale firescului, munti intregi si oceane de orgolii prostesti, nonsensuri si fantezii aberante pe care au tinut cu tot dinadinsul sa le impuna si celorlati. Cu cat au fost mai nebunesti si irationale aceste fantezii, cu atat parca au fost mai fanatici in impunerea lor violenta si celorlalti semeni. Si in pedepsirea lor cu frenetismul unor animale salbatice. In anumite parti ale lumii lucrurile s au mai schimbat putin pana in ziua de astazi, nu mai exista arderi pe rug, torturi si ghilotinari. Se vorbeste despre umanism, democratie, drepturile omului, libertate de gandire si de creatie. Dar acestea sunt principii neaplicabile unor maimute psihopate. Oamenii sunt aceiasi care au fost dintotdeauna. Mintile lor functioneaza dupa aceleasi tipare. Cred mai departe aceleasi idiotenii religioase, sunt rosi de aceleasi invidii si sentimente josnice, au aceleasi orgolii si ambitii aberante. Si mai ales au aceleasi fantezii delirante pe care simt o nevoie patologica sa le impuna celorlalti cu orice pret. Insa nu o mai pot face pe cale violenta, nu mai au cui sa te parasca pentru ceea ce tu indraznesti sa faci si nu corespunde cu fantezia lor. Asa ca mi se adreseaza direct Sunt ca niste viermi dintr un film sf prost care vor sa mi intre in creier si sa mi impuna vointa lor, parca ar vrea sa traiesca ei in locul meu. Sfaturi , toata ziua sfaturi. Sfaturi si critici. Mi se spune cu o aroganta imbecila ca de fapt eu nu mi dau seama ce vreau si ce caut, ei stiu mai bine,… si intr un final voi descoperi ca ei au dreptate. Si ce caut eu oare? Pai, eu il caut pe dumnezeu dar nu mi dau seama inca. Atunci cand il voi cunoaste pe isus voi pasi pentru prima data pe calea intelepciunii.Si ce mai vreau si nu stiu? Pai imi doresc nespus sa am puradei , sa populez planeta, si o familie, Pentru ca asa trebuie, nu am nici un rost in viata dc nu ma reproduc ca toate celelalte animale. Traiesc degeaba, sunt egoist, daca nu las plozi in urma fac umbra pamantului degeaba. Leonadro da Vinci a trait si el degeaba saracul, si a irosit viata cu prostii, nu a lasat si el nimic in urma! Orice actiune , orice gand, orice incercare de a mi manifesta individualitatea, dreptul de a respinge si accepta oameni, idei si principii, de a mi urma o cale este atacata, criticata si devine subiect de dezbatere pentru cei din jurul meu. Fiecare simte o nevoie acuta sa mi dea sfaturi, sfaturi care nu se opresc atunci cand le refuz, mi le baga pe gat, ma spameaza si insista cu o perversiune patologica. Absolut orice element din viata mea ar trebui schimbat. Ajung sa ma simt vinovat pentru ca exist si sa ma rusinez de gandurile mele! Normal ca sunt vinovat ca exist, de aceea trebuie sa ma rog in fiecare zi , sa cer scuze pentru pacatele comise unui extraterestru care insemanteaza femei virgine, inventat de niste imbecili care credeau ca pamantul e plat. Apelul umanitar se refera la persoana mea, nu la ceilalti. Lasati ma in pace! Imi este sila de voi, de spamul de sfaturi, critici si impuneri pe care le primesc.Un dialog normal se termina in momentul in care una din parti a spus cuvantul magic: NU. Nu inseamna nu. Nu ≠ da In momentul in care nu va opriti si perversati perseverand, perverseverati intr un cuvant, sa mi explicati cum trebuie sa traiesc, cum sa gandesc, cum sa simt, ce sa creez, ce sa mi placa, ce calitati morale trebuie sa aiba nevasta virgina etc etc etc, in acel moment voi incepe sa va jignesc si sa va ofensez, iar apoi va veti supara ca niste cretini ce sunteti pentru ca nu apreciez ajutorul pe care mi l dati. Apelul umanitar se incheie aici cu un alt apel mai micut, da a pune virgule si a ignora greselile de scriere din restul apelului pe care am decis sa nu l corectez.

 

Test de personalitate

•octombrie 13, 2009 • Lasă un comentariu

         

  

 

 Azi dimineatza, dupa ce am tras apa, am ramas cu mana intinsa in gol spre locul unde trebuia sa se afle hartia igienica. Un sentiment pro-fund  de frustrare m a incercat, de neputiinta, regrete si remuscari. Acum o saptamana am patit acelasi lucru. Si zilnic tot am acest déjà vu dupa ce  trag apa. As putea rezolva usor problema prin a mi aduce aminte sa cumpar hartie igienica  in drum spre casa, dar uit. La inceput am folosit ziarele gasite prin casa, apoi am folosit diversele hartiute si chitante gasite prin buzunare, dar astazi a venit ziua judecatii; toate resursele s au terminat. Am ramas neputincios in fata destinului. Cu pantalonii in vine topai afara din baie pana in camera ca un cangur handicapat. Incep sa caut peste tot. Nici un rezultat. Dupa indelungi cautari gasesc insa telecomanda televizorului pierduta de luni de zile. Era sub pat, sub un maldar de ciorapi si prezervative folosite. Cativa gandaci au plecat suparati din gramada respectiva, dar eram prea fericit de descoperirea facuta ca sa i mai bag in seama. Aprind televizorul in timp ce ma sprijin cu coatele de pat. Era o emisiune despre importanta preludiului in viata armonioasa de cuplu. Am ramas sa ma uit mai departe fascinat de cele ce aflam. Dupa doua ore uitasem de starea jalnica in care ma aflam si m am ridicat bucuros de noile lucruri invatate. Aveam de gand sa mi sun toate fostele prietene si sa le spun ca sunt un om schimbat. Primul pas facut imi este insa fatal pentru ca  ma impiedic de pantalonii cazuti si ma proptesc cu nasul in niste ciorapi lipiti de podea de ceva timp. Alti gandaci care se refugiasera acolo o zbughesc suparati in toate colturile camerei. Cred ca era o intreaga familie. Povestea se termina brusc si in loc de morala am decis sa va prezint un test de personalitate referitor la cel mai important lucru din viata noastra. HARTIA IGIENICA.

Este lucrul care ne deosebeste de animale. Si animalele si noi comunicam prin sunete, mancam, ne certam, ne miscam, respiram si ne reproducem. Dar numai specia umana se sterge la fund. Datorita acestei minunate si simple inventii: hartia igienica.

 

        1.  Ce fel de hartie igienica sau inlocuitori folosesti acasa in mod current?

 

  1. hartie igienica aspra si groasa, cea mai ieftina care se gaseste de vanzare, genul in care se mai vad inca resturi de la hartia reciclata pentru fabricarea ei, iar  uneori poti citi repede cate un titlu de ziar pe bucata smulsa din sul inainte de a o folosi in scopuri… igienice

  2. hartie igienica transparenta si mai putin aspra, dar tot de calitate mai slaba, nedelimitata in bucati egale detasabile usor;  rupta din sul se desprinde in mai multe foite transparente care refuza sa stea lipite pt o stergere serioasa

  3. hartie igienica alba moale si pufoasa, genul prin care iti trec degetele in partea cealalta in timpul utilizarii, si care se topeste instant cand ia contact cu o singura  picatura de apa

  4. hartie igienica de calitate superioara, care lasa suprafata stearsa curata, lucioasa si parfumata, hartie de  o consistenta rezistenta si in acelasi timp moale, puternica si in acelasi timp sensibila, rezistenta la umezeala si la rupere in timpul folosirii

  5. diverse ziare

  6. coceni de porumb

  7. hartie abraziva

  8. alte materiale neidentificate

     

         2.  Cand ramai in pana de hartie igienica sau coceni, ce ziare  preferi?

 

  1. Romania Mare

  2. Romania Libera

  3. Povestea mea

  4. Integrame pentru copii

  5. Integrame pentru avansati

  6. Gazeta minoritatilor sexuale

  7. Gospodina

  8. Groparul

  9. Alte ziare si reviste

 

          3.   Aceiasi situatie de mai sus in situatia cand  nu esti un cititor al presei.

  

  1. Cartea de bucate mostenire de familie

  2. Instiintarile de evacuare primate de la banca unde ai facut credit

  3. Instructiunile de folosire de la femeia gonflabila

  4. Pliantele de la Metro sau Billa care nu mai incapeau in cutia postala

  5. Paginile scrise din Playboy

  6. Paginile cu poze din Playboy

  7. Facturile de intretinere

  8. Factura lunara pentru Opelul rudei decedate girat de tine

  9. Pasaportul gasit in tramvai pe care intentionai candva sa l returnezi posesorului

  10. Biblia

 

              4.   Aceiasi situatie de mai sus, dar nu ai la indemana decat hartie lucioasa  (adica ca re luceste)

 

  1. Folosesti pliantul Billa ca atare

  2. Il mototolesti putin inainte

  3. Il uzi bine dupa ce il mototolesti

  4. Il citesti inainte de a l folosi

  5. Uiti sa te stergi dupa ce il citesti inainte

 

              5 .    Cum procedezi cand folosi un WC strain      

 

  1. Il decorezi cu hartia igienica din dotare  inainte de a te aseza

  2. Te asezi direct fara a te uita inapoi cu regrete

  3. Te urci cu picioarele pe el

  4. Nu procedez nicicum, iau propriul meu capac cand plec de acasa

  5. Nu folosesc un WC strain niciodata

 

               6.   Daca ai avea propria fabrica de hartie igienica ce ai aduce nou in domeniu?

 

  1. Ai inventa hartia igienica refolosibila

  2. Ai lansa o linie de hartie igienica cu numele tau

  3. Sau poate cu diverse poze, la comada

  4. Ai lansa hartia cu reclame si articole

  5. Ai lansa  hartia cu desene de colorat

  6. Ai  inventa hartia igienica universala cu rol de: prosop, burete de vase, carpa de praf, scutec de copii, caiet de scoala, decoratie pt bradul de craciun, sfoara de alpinism, fata de masa, imbracaminte si hartie igienicaAi lansa o noua linie de hartie pink & sensitive

 

 

              7 .    Daca ar fi sa faci o reclama la linia proprie de hartie igienica , ce scenariu ai alege?

   

  1. Extraterestrii cuceresc pamantul si cer ca tribut hartia ta igienica

  2. Un buchet de nunta invelit in hartie igienica aruncat de mireasa si prins de prietena ta

  3. Mulder si Scully  sosesc la locul crimei incercuit de politie cu hartie igienica

  4. In seara cand ii cere mana o surprinde placut ascunzand inelul de logodna in sulul de hartie igienica din baie.

 

 

 

 

 

 

 

 

  A. Trist. Viata ta este destinata doar sa faca umbra pamantului si sa contribuie la incalzirea globala a planetei si la epuizarea resurselor.

 

 

  B. Ai fundul unui babuin, mare si rosu. Viata este frumoasa si merge inainte.

 

 

  C. Esti un playboy veritabil, pacat ca ai fundul mare si rosu.

 

 

 Te poti clasa la A, B sau C, nu are importanta ce ai raspuns. Alege care varianta ti se potriveste mai mult.

  

 

cea mai frumoasa fata de pe planeta

•aprilie 18, 2008 • Lasă un comentariu

Cea mai frumoasa fata de pe planeta ma tine de mana. Si imi zambeste. Blonda si cu sanii mari. Acestea sunt calitatile esentiale pt a fi cea mai frumoasa fata de pe planeta. Si cam atat. Restul se iarta. Eu zambesc la randul meu, dar in mod ciudat nu ma simt ca o insecta frustrata si complexata, si chiar imi aduc aminte si cum ma cheama atunci cand ea ma intreaba. Stam pe marginea unei piscine zambind idiotic si tinandu ne de mana fara sa spunem nimic altceva. Intr un tarziu imi vine ideia geniala sa o invit in casa. Mi o ia inainte si se aseaza pe canapeaua din living. Raman ceteva momente in urma si execut in graba cateva flotari departe de privirile ei. Intru si eu in living cu pieptul umflat si zambetul imi reapare pe fata. In drum spre canapea apuc telecomanda si dau drumul la sistemul audio. O melodie incepe linistit si nu o bag prea mult in seama, nici cand a inceput sa se auda tot mai tare si sa sune tot mai mult a muzica ortodoxa de inmormantare. Reduc lumina electrica in camera si ma pregatesc sa aprind cateva lumanari pentru atmosfera. Proasta ideie pentru ca toata camera este brusc stropita cu apa de catre sistemul anti incendiu. Se opreste repede iar fata imi spune ca trebuie sa se schimbe. Si ma roaga sa o ajut. Muzica devenise tot mai tare si suna ca dintr o alta poveste refuzand cu indarjire sa se opreasca la insistentele mele apasari pe telecomanda.. Renunt si ma asez pe canapea unde incep sa o ajut sa se descheie la bluzita transparenta deja din cauza apei, cand niste batai puternice se aud in usa. Le ignor, crezand ca vizitatorii nepoftiti vor pleca astfel si imi continui treaba incurajat de chipul mereu zambitor al fetei. Insa bataile se aud tot mai tare, si mai tare, in timp ce muzica se transforma intr o incantatie falsa si fara nici o noima, departe de standardele de estetica elementare care deosebesc sunetele brute de muzica. In momentul in care ma ridic nervos de pe canapea pentru a raspunde la usa, ma trezesc din vis si sar in picioare. Insa bataile insistente in usa nu s au oprit , iar incantatia satanica se aude si mai clar. Impiedicandu ma pe rand de plapuma pe care am tarat o dupa mine prin camera, de birou si de cablul de la telefonul care se izbeste de podea incepand sa tiuie, ajung la usa. Nu apuc bine sa deschid iala ca usa se deschide brusc impinsa de doi barbosi imbracati in fuste negre si agitand un vas cu tamaie care dau buzna in casa ignorandu ma total. Pana sa ma dezmeticesc erau deja in dormitor stropindu mi patul, computerul, colectia Playboy si ce mai vedeau in cale cu niste plante uscate pe care le tot inmuiau intr un borcan pe care se mai vedea ramasita unei etichete pe care scria: castraveti .Unul din ei se impiedica de plapuma intinsa pe jos si varsa pe podea tot continutul borcanului. Celalalt isi continua ritualul si intr un final se pregatesc sa plece. La iesire insa ma vad pe mine, si ma privesc pentru prima data. Atunci a fost si momentul cand s au oprit din cantat. Se uitau la un om intr o pijama transpirata, imbracata pe dos, cu parul valvoi si privirea pierduta. Din coltul gurii mi se prelingea un un suvoi de saliva care in drumul spre podea se opreste pe ridicatura cauzata de erectia monstruoasa aparuta undeva in timpul visului si care inca nu disparuse. Realizez ce se intampla cand unul dintre barbosi imi impinge in fata o cruce in timp ce se pregateste sa ma stropeasca din borcanul de castravezti pe care celalalt barbos il umpluse intre timp cu apa de la robinetul din bucatarie. Primul gest care l am considerat adecvat momentului a fost sa inchid ochii. Am strans pleoapele atat de tare incat fatza mi s a schimonosit. Am continuat sa stau cu ochii inchisi pana cand am auzit usa inchizandu se si alte batai in usa vecinilor. Mi am gasit drumul pana sub plapuma tinand ochii inchisi si pipaind peretii si lucrurile din casa pt a ma ghida inapoi in pat. Dar imaginea era stricata, neagra. Cea mai frumoasa fata de pe planeta nu mai era acolo. Pentru un moment dat am revazut o, statea langa mine si ma privea amar. Dar imaginea era bruiata, intocmai ca a unui post privat pe care il prinzi cu un decoder cumparat de la colt de strada pe un televizor alb negru cu lampi. Apoi a disparut definitiv. Sa fie din cauza tamaiei sau a apei din borcanul de castraveti? Poate … , pentru ca intreg anul cea mai frumoasa fata de pe planeta nu mi a mai aparut in vis. Am avut vedenii cand mergeam pe strada, o vedeam pentru un moment in toate fetele frumoase pe langa care treceam. Am vrut sa o si strig de cateva ori. M am gandit ca poate apare doar o data pe an, in preajma Pastelui ortodox. Asa ca Pastele din acest an m a prins pregatit. Cand ma culc opresc telefonul, interfonul, soneria, iar pe usa pun urmatorul mesaj scris pe o eticheta de castraveti: „Nu deranja sub nici o forma ! doar daca esti o blonda cu sanii mari (eventual si mai mici, dar nu foarte mici) poti suna cu incredere.”

Penibilus maximus: Fericiti cei saraci cu duhul

•aprilie 15, 2008 • Lasă un comentariu

Bun gasit dragii mei cititori . Unul din ei sunt eu, deci ma pot elimina cred, asa ca pot reformula spunand:”Bun gasit dragul meu cititor.” Am ajuns la capitolul patru al povestii mele, capitol care incepe bineinteles tot cu dimineata. De data aceasta este insa vorba de o dimineata mai speciala. O dimineata pe care am asteptat o de mult. Dimineta cand apare numarul playboy cu topul modelelor cu cei mai mari sani.
– Ce v’or place alea cu ditai silicoanele, voi nu vedeti ca nu sunt naturale? (nevasta unui amic) –Serios? Ce chestie! (raspunsul meu) Feminista convinsa; imi placea sa o tarasc in discutii despre legalitatea gestului de a ti bate nevasta, pentru ca deh, e a ta, faci ce vrei cu ea. Daca nu te paraseste inseamna ca i place, obisnuiesc sa i spun. De fiecare data obtin efectul scontat, … unii oameni nu au nici cel mai elementar simt al umorului. Ceea ce degenereaza in penibil. A ti lipsi umorul este cea mai tragica forma in care penibilul se poate manifesta in intregul Univers.
Insa despre penibil si situatii penibile s a vorbit si s a scris mult. Si mult prea acuzator. Penibilul face parte din viata noastra, este intotdeauna acolo, la panda, asteptand, urmarind cu atentie fiecare actiune a noastra; incercam din rasputeri sa ne ferim de el, sa l mascam atunci cand incepe sa si scoata capul si sa l ignoram cat mai mult cu putinta atunci cand se declanseaza in toata maria sa. Intocmai ca o hiena bagareata pe care o alungi ca sa stea departe de prada ta, el nu se descurajeaza, se ascunde la loc, si asteapta cuminte urmatorul moment prielnic pentru a ataca. Insa, pana la urma, la fel cum se intampla de fiecare data, daca nu te poti pune impotriva dracului il iei de nevasta. Prin urmare, specia umana, singura capabila (teoretic), sa defineasca si sa inteleaga penibilul, a inceput sa se adapteze. Rezultatul anilor intregi de evolutie au dus chiar la o imunizare totala a unora dintre noi contra penibilului. Nu stiu de ce spun “unora dintre noi” pt ca de fapt noi suntem “unii dintre ei”, ei, care ne pun in minoritate si care prospera si se reproduc precum orice specie adaptata mai repede la conjuntura. Imun la penibil inseamna … imun la penibil. Nu te mai revolta nimic, treci senin pe langa toate aberatiile intelectuale si comportamentele ofensatorii la adresa celui mai elementar bun simt ale apoapelui. Iar avantajul este reciproc: aproapele trece si el senin pe langa toate ….. ale tale. Un comun accord , tacit, subinteles: hai sa fim toti penibili! e mai simplu!, sa punem groapa langa groapa sa nu mai fie groapa. Si iata ca simtul penibilului incepe sa dispara treptat din societatea umana. Devine treptat o specie de moft pe cale de disparitie, o “chestie ciudata si fara rost”de care nimeni nu o sa si mai aduca aminte in viitor. Fericiti cei saraci cu duhul… si animalele… ; doi cimpanzei se cotalcesc pe marginea apei, iar un altul cu dureri de burta este ocupat cu defecarea la un metru mai departe in timp ce prietena lui miroase curiosa exrementul diareic. Dupa doar 1 min cimpanzeul iubaret termina treaba si nu si cere scuze pentru prestatia slaba. Nu si cere scuze nici macar atunci cand realizeaza ca a avut din greseala un partener si nu o partenera care nu a protestat pentru ca i s a parut foarte interesanta experienta noua. Nu e de ras, pentru ca societatea umana se adapteaza si evolueaza spre acest gen de nepasare si eliminare totala a penibilului din viata cotidiana. Deja merg pe strada si observ ca evolutia si adaptarea speciei la noile conditii ma afecteaza si pe mine. Probabil pentru ca sunt miop si nu analizez sau ma gandesc prea mult lucrurile aflate la o distanta mai mare de 2-3 metri in jurul meu. Pentru ca nu le vad prea bine. Din pacate, cand unul dintre simturi incepesa te lase, celelalte incep sa se ascuta. Astfel ca, atata timp cat mirosul si auzul nu o sa ma paraseasca, voi continua cred sa percep penibilul. Totusi, aflat in mijlocul orasului, am pus stop cadru si am facut un efort de a privi in jurul meu dupa bariera de 2-3 metri.
Primul lucru pe care l am vazut a fost o femeie. Cu un copil in brate. Avea fruntea tesita, iar privirea sa avea profunzimea unei vaci care cauta un loc unde poate rumega linistita. Cum statea nemiscata privind tamp in gol, arata ca o maimuta impaiata de la muzeul Antipa. Era grasa, sau mai bine zis deformata, stramba si cu burta lasata sa i atarne in continuarea sanilor orangutanici. Un exemplu perfect de uratenie si dizgratie feminina. Statea cracanata, incaltata in niste papuci de cauciuc albastri si murdari. Copilul o tinea cu o mana de gat iar in mana cealalta avea o acadea pe care uitase sa o mai suga si care era atacata de cateva muste. Din nas ii atarnau muci care pendulau deasupra pieptului mamei. Am incercat sa ma gandesc la barbatul care a fost atras de aceasta fiica a Evei atat de mult incat sa o ia de nevasta si sa dea drumul si la productia de puradei. De remarcat nepasarea fata de penibil a ei, ar fi putut sa si puna o punga in cap, sa se spele, sa si faca operatii estetice sau poate sa manance mai putin, sa se sinucida , dar sa nu apara in public asa. Brusc, copilului, a carui privire idioata ii trada o deficienta mentala grava, ii scapa din mana acadeaua, probabil ca a uitat de ea. Atunci mama se apleaca, o ridica de pe trotuar si il cearta in timp ce i o da inapoi. Vocea ei m a cutremurat, a vibrat pana in adancurile fiintei mele, acolo unde sunt ascunse informatiile genetice despre stramosii nostri care traiau in pesteri si se hraneau cu radacini pentru ca erau atat de prosti ca nu stiau inca sa foloseasca unelte si sa vaneze. Brusc am realizat cat de aproape sunt de fiinta din fata mea, am simtit compasiune; este prima data cand am stiut cu siguranta ca Darwin nu s a inselat; stramosii nostrii au fost maimutele, si nu doi plictisiti care mancau mere in timpul liber.
Al doilea lucru pe care l am vazut a fost usa blocului de care m am izbit ca o musca beata incercand sa evadeze dintr o camera in care a intrat printr o eroare de calcul si in care panze de paianjen o asteapta la toate colturile.
In camera mea e liniste si soarele bate usor pe geam. Pornesc muzica la un volum redus si ma intind in pat incepand sa mi fac planuri cu privire la ziua de maine.
Mai tarziu ma apuc sa adun lucruri importante si sa le pun intr o geanta de voiaj. Am decis ca maine sa plec la Bucuresti.
Voi vizita Muzeul Antipa si daca mi ramane timp si Gradina Zoologica.

Mizantropus maximus: Planet’s not big enough for me and you

•aprilie 14, 2008 • Un comentariu

 

(…)

rules, rules, rules
not for me,
you fuckin’ fool.
so open your mouth
one more time
and my foot is goin’ down

(…)

here’s the facts
I hate bein’ here.
I hate people that make ya feel small
I hate having my back against the wall
I hate bein’ talked down to
I hate your rules
I hate’em all

But most of all: I HATE YOU!

                                     (Overkill)

 

   Dimineata. Din nou. Aceiasi dimineata nenorocita si mizerabila ca ieri, si toate zilele urate care au inceput cu o dimineata. Personal prefer zilele care se sfarsesc cu  dimineata. Cel mai deprimant moment al zilei ar trebui sters din program.

   -Vine dimineatza! repede, la culcare, razele rasaritului ne vor omori! (un vampir catre prietenul sau)

sau:

   -A trecut dimineata, gata, trezirea!, (ingerul meu pazitor incercand sa ma trezeasca).

   In ambele cazuri dimineata este eliminata. Dar daca in cazul vampirului pe care il prinde dimineatza treaz, ghiftuit de sange si bantuind aiurea pe strazi  intr o stare de beatitudine boema, rezultatul este unul singur: moartea, in cazul meu, intalnirea cu rasaritul soarelui degenereaza in complicatii.  Mult mai complexe.

   Prima reactie este in mod invariabil renasterea urii. Eterna ura. Ura care te ajuta sa te trezesti  si sa ti urnesti existenta spre ziua ce urmeaza. “Your eyes are full of hate 41! That s good! Hate keeps a man alive, it gives him strength!”

   Imi inchipui cum stau in picioare in fata unui grup de oameni asezati pe scaunele ridicol de mici, uitandu se atenti la mine.

    -Ma numesc Dan si va urasc pe toti!

    -Hello Dan. (mai multe voci)

    -Cam asta am avut sa spun, pot sa trec la loc?

   “Macinat de ura” este o expresie prea putin folosita. Ar trebui folosita mai des pentru a descrie anumite stari sufletesi si comportamente. Este atotcuprinzatoare, este genul de expresie care spune tot, care nu mai cere explicatii suplimentare. A nu se confunda cu “macinat cu ura”. Aceasta este o expresie ce defineste victima unui “macinat de ura”.

    Intodeuna am avut un respect si o slabiciune ascunsa fata de oamenii consumati de ura. Poate dintr un exces de empatie, le am impartasit ura si mi am insusit o parte din ura lor. Pentru ca este indreptata intotdeuna impotriva aproapelui. URA DE SPECIE. Ura impotriva celor carora ai vrea sa i ignori si nu te lasa, ura impotriva celor pe care ai vrea sa i torturezi inainte de ai injunghia de 1000 de ori dupa ce i ai omorat in prealabil cu o bata de baseball, ura impotriva celor carora refuzi sa le intorci obrazul si pe care in fanteziile tale ii transformi in victime fara scapare, ura fara margini, un ocean intreg de ura clocotind in suflet. Un ocean in care se varsa zilnic fluvii involburate.

   Aceste ganduri matinale sunt doar inceputul. Fluviile sunt la ora aceasta inca  niste paraiase, iar oceanul este doar putzin caldut…

   Sa o luam cu inceputul, insa adaugand putina fictiune in povestire. Fiecarui moment real al zilei ii voi atribui o continuare conform primului impuls dictat de mintea mea. Distinctia intre real si ireal ramane la atitudinea cititorului.

   Dimineata incepe cu soneria telefonului pe care il arunc pe fereastra cu o miscare promta. Sau mai bine zis prin fereastra, pentru ca nu era deschisa. Peste cateva secunde radioul se deschide la ora programata. John Lennon canta ceva despre cat de mult iubeste el oamenii. Il ucid pt a doua oara o data cu radioul care se izbeste sec de perete. Nu sare nici o piesa, ramane intreg, se aude doar un pocnit gatuit si …liniste. Dar deja ma trezisem. Fara sa mi dau seama exact ce fac, ridic radioul de jos si incerc sa l resuscitez. Nu reusesc si incerc sa mi dau seama de motivul care m a determinat sa fac acest gest. Da, am gasit!, vreau sa l aud din nou pe John Lennon cum ii piere glasul cand este izbit de perete. Cred ca nu m as plictisi niciodata. In viitor, cand se vor inventa masini de vandut fantezii, implantarea fanteziei in care retraiesti momentul cand il impusti pe Lennon ar fi cea mai vanduta cred. Ar surclasa si fantezii cu momente intime in compania Pamelei Anderson. “-Mister Lenon!- Yes.  BOOM”

   Iata ma deja iesind din bloc si intampinat de niste fiinte mici, negre, murdare si urat mirositoare  care seamana a oameni si care imi cer bani de fiecare data. Sunt puii unor fiinte care traiesc intr o colonie aciuita in casa parasita de peste strada. Rezist primului impuls de a i strivi cu usa masiva de metal a blocului si ma indrept spre alimentara de la scara vecina. Pentru a evita ceea ce se intampla de fiecare data cand cer o paine, ii infig vanzatoarei in cap lopata pentru adunarea zapezii din fatza gheretei si ma servesc singur. Plec bucuros ca painea mea este neatinsa de mainile vanzatoarei inainte de a ajunge la mine. Cand ies din magazin, intr un moment de neatentie calc pe un melc, care derutat de vremea primavaratica a iesit din pamant si incerca sa traverseze temerar trotuarul. De obicei sunt atent sa nu i calc si ii imping inapoi in rondul de verdeata de unde au aparut. De data aceasta insa l am calcat din plin. Cuprins de remuscari ma intorc in apartamentul meu unde prepar cateva sandwichuri dupa ce mananc repede ceva. Puii din colonia de peste strada isi exprima bucuria prin sunete ciudate cand le impart sandwichurile. Inainte de a dispare dupa coltul blocului fac o pauza pentru a i privi cum le mananca fara a baga in seama substantza verde care se prelinge din ele. Plec multumit, dar inca avand constiinta incarcata din cauza melcului pe care l am strivit din greseala. Imi aduc aminte ca am invatat la scoala despre melci ca  isi pot reface cochilia in timp. Asa ca, ma intorc din drum, il regasesc pe melcul cu pricina zacand intr o balta de secretie lipicioasa si, usor, il iau in mana si il asez la adapost in rondul de verdeata de unde iesise initial. Intorcandu ma sa plec, ma impiedic de corpul unei fiinte mici si negre care tremura spasmodic pe trotuar.  

   Nu apuc sa ies bine din incinta blocului ca un vechi coleg, caruia ii mai tin minte doar numele de familie,  incepe sa completeze numele meu pe un plic dupa ce ma saluta bucuros. Era o invitatie la nunta. Dupa ce am aflat cine era nefericita care il lua de barbat i am zis ca nu pot onora invitatia pentru ca viitoarea lui nevasta este o curva oridinara, urata si tampita, si ca mi ar fi rusine sa ma si plimb pe strada in compania ei, cu atat mai putin sa o iau de nevasta.

   Plec mai departe dupa ce ii urez o casnicie fericita si imi cer scuze  ca sunt in mare intarziere.

   Probabil pentru ca pe fata mea se citea prea mult filantropism si chef de vorba, imediat sunt abordat de o femeie cu o mapa care imi spune contra cronometru ca strange bani pentru ajutorul handicapatilor si ma roaga sa contribui cum pot. Am vrut sa o intreb de ce le mai trebuie bani pentru ca sunt oricum handicapati, dar am raspuns foarte politicos parand plin de compasiune fata de cauza nobila pentru care lucreaza. Am gasit in buzunar o moneda de 1 ban pe care i am oferit o cu un gest plin de marinimie, incercand sa par fals modest si urandu i success in activitatea sa.

   Ceva mai departe, in parculetul din fata teatrului, cativa copii se dau cu saniile pe o straduta inclinata care cade perpendicular pe soseaua principala care strabate orasul. De fiecare data ma opresc sa i privesc pentru cateva minute sperand ca unul dintre ei nu va pune frana la timp si va intra cu sania pe strada mare, iar o masina, sau mai bine un tir, il va pocni din plin. De data aceasta insa, iau initiativa si ii fac vant unei sanii pe care se afla un copil cu o figura tampa, direct in mijlocul Caii Bucuresti. Tirul care venea in viteza franeaza in ultima clipa. Copilul scapa la limita. Cred ca in adancul mintii mele nu vroiam sa se intample totusi evenimentul cu pricina chiar asa mult. Oricum, copilul a facut infart si a murit din cauza socului psihic, dar deja  nu mai este problema mea.

   Ziua trece greu si ajung acasa seara stropit de sange din cap pana in picioare. Diverse grupe de sange si tipuri de ADN  uman sunt imbibate in hainele mele intr un melanj ametitor. Sange de taximetristi care asculta manele, de vecini care nu ma lasa sa dorm, de fiinte negre si murdare, de functionari publici, de oameni care se poarta urat cu animalele, de fumatori care nu ma ocolesc, de vanzatori … Nu mai imi aduc aminte exact toate cele petrecute. Ma simt relaxat si odihnit, insa imaginea melcului calcat imi revine in minte, impiedicandu ma sa am o seara perfecta de liniste si relaxare spitituala.  

 

 

Dimineata part. I Ciorapii de sub pat

•aprilie 14, 2008 • Un comentariu

  

 Dimineata. Pe racoare ar continua cineva. Ma trezesc. De fapt, impropriu spus „ma trezesc” … am fost trezit. De catre soneria telefonului mobil, setata de mine in ziua anterioara.

   Hm, din moment ce am fost trezit de catre un dispozitiv programat de mine in trecut pentru a ma salva in viitor, a doua zi (de la a fi concediat) , cred ca pot spune totusi ca m am trezit si nu ca am fost trezit.

   Precum spuneam, m am trezit! Sau cel putin asa credeam in acel moment. Pentru ca toate aceste reflectii matinale au inceput incet sa devina o ceata tot mai deasa alunecand usor spre panta unde gandurile se destrama usor devenind reverii, apoi vise, apoi se linistesc si dispar lasandu ti mintea adormita intr o tacere totala.

   Prin urmare, peste 10 minute cand dispozitivul programat in trecut revine asupra planului sau diabolic, ma trezesc din nou. DIN NOU! Deschid cu greu ochii, si … deja vu. Dar de data aceasta gandurile ma duc departe, in locuri spre care au mai calatorit de atatea ori, si unde le place sa revina intotdeauna, locuri de care se agata de fiecare data si in care se lafaie, si se lafaie, si…  viseaza. cine? gandurile? care ganduri? vise in toata regula.

   Ma trezesc pentru a treia oara, mai trecusera inca 10 min… Ma simt ca un disc zgariat si prafuit care refuza sa porneasca si care o ia de la inceput de fiecare data cand acul trece peste un fir de praf. Atunci apuc acul usor  si il mut  cu 2 mm peste punctul critic. Si iata ma deja in genunchi. Cauntandu mi ciorapii sub pat, apoi sub etajera, apoi inapoi sub pat. Ii gasesc, pe rand, intai pe cel albstru, apoi pe cel negru, si o data cu echiparea lor porneste intr un final si ziua de astazi.

   O noua zi, aceiasi ciorapi. Dar in combinatii diferite de numere, culori, marimi, materiale, numar de gauri, numar de cusaturi… negru cu albstru, negru rupt marimea 43 bumbac 100% cu negru nou marimea 44 bumbac, si, uneori, chiar se reintalnesc doi ciorapi ce au fost desinati de catre oamenii care i au construit sa si petreaca timpul impreuna. Viata este plina de surprize si obstacole peste care trebuie sa treci pentru a ti intalni perechea. Dar ce putere are un simplu ciorap sa si influenteze destinul?

   Si, incredibil, ma trezesc pentru a patra oara, peste inca 10 min, dar de data aceasta departe de pat si avand si ciorapi.

   Ziua a inceput. 

 

 

Dimineata part.II : Matrixul din baie

•aprilie 14, 2008 • Un comentariu

 

 

   Aventura continua in baie. Nimic nu este ce pare a fi. In primul rand pasta de dinti are un gust ciudat. Primul gand ma duce la o tentativa de otravire a mea. Dar ma linistesc imediat. Cine ar  avea motive sa scape de mine…? O razbunare nu poate fi niciodata exclusa totusi. Din partea acelor fete pe care le am complimentat comparandu le cu un sac de cartofi inert poate, …sau din partea acelora  fata de care  am esuat in a le indeplini fanteziile ( pentru mai mult de 5 min), cine stie?…  Preocupat de aceste ganduri, descopar cu putina intarziere ca tubul pe care l am folosit este de fapt un tub de pasta de ras.  Cineva propunea sa se rezolve problema stupiditatii prin eliminarea totala a etichetelor de avertizare de pe produse. Ar fi o rezolvare drastica si sigura…

   In al doilea rand exista intotdeauna OGLINDA! Dap, oglinda din baie, asezata putzin stramb,  strabatuta de o crapatura care diverge in dreptul fruntii mele in ramificatii care imi impart crestetul capului in zeci de imagini gravitand in jurul unui chip buimac de somn si derutat inca de gustul amar al pastei. In virtutea inertiei continui a mi peria dintii, dar tot mai incet, pana cand mana imi ingheta si raman nemiscat, holbandu ma ca hipnotizat la imaginea din fata mea. Timpul s a oprit. Se mai aude doar apa picurand in chiuveta. Nici un gand, nici o reactie, nici o miscare. Cred ca o sa incep sa levitez in curand. Dar nu ma va crede nimeni oricum.  La fel ca si atunci cand le am spus ca o stafie mi a cerut favoruri sexuale. Nu m au crezut. Nici macar nu m au intrebat daca i am facut pe plac stafiei sau nu…

   Telefonul din dormitor suna, iar o voce imi raspunde: cauta in spatele oglinzii, apoi imi inchide. Apuc de una dintre minusculele replici ale fruntii mele si trag. In secunda urmatoare zac toate celelalte imprastiate in chiuveta. Din locul unde a fost oglinda, un gandac de bucatarie ma priveste nedumerit. Un razboi psihologic al privirilor incepe. Intocmai precum lupul din povesti care se ascunde la vederea pustii vanatorului, gandacul mi a citit gandul criminal  si s a ascuns imediat cum am inceput sa intind mana usor dupa un papuc.  A intrat intr o gaura neagra. Cu un ultim gest disperat golesc un tub de Axe (in lipsa unui toxicid adecvat) in gaura cu pricina. Mai tarziu am regretat gestul… Daca gandacul era de sex masculin am incurcat o. Toata muierimea gandaceasca din cartier l ar fi simtit si ar fi dat navala in apartamentul meu. Dar m am linistit amintundu mi ca reclamele sunt false si  laudaroase si ca am folosit un an intreg acest deodorant fara vreun efect  deosebit.

   Pe drumul spre servici meditam la faptul ca nu am inca un telefon in dormitor, iar chiar inainte de a iesi pe usa am aruncat o ultima privire narcisista in oglinda din baie. Totusi, seara cand am ajuns acasa am gasit in chiuveta un gandac mirosind a deodorant care statea pe spate miscand spasmodic din cate un picior. Epuizat sexual sau intoxicat? Poate amandoua.

   M am culcat meditand la moarte. La modurile de a muri mai precis. Si tocmai cand ajunsesem la concluzia ca epuizarea sexuala ar fi totusi de preferat, am adormit.